Concursul Național Studențesc „Student Design & Manufacturing Competition 2025” – Ediția a V-a, la Universitatea din Oradea

Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică a Universității din Oradea, prin Departamentul de Inginerie Industrială, organizează, în data de 14 noiembrie 2025, cea de-a cincea ediție a Concursului Național Studențesc „Student Design & Manufacturing Competition”.

Concursul se va desfășura la Centrul de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea.

Competiția reunește 20 de echipe de la șapte centre universitare din toată țara: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea din Oradea.

„Evenimentul are ca scop promovarea creativității, spiritului inovator și competențelor tehnice ale studenților din domeniile ingineriei, designului și fabricației moderne. Participanții își vor prezenta proiectele, vor compara soluțiile tehnice propuse și vor face schimb de idei și bune practici cu colegi din alte universități”, spune prof. univ. dr. ing. habil. Florin Blaga, directorul Departamentului Inginerie Industrială.

Concursul include probe dedicate proiectării asistate de calculator, fabricației și prezentării produselor dezvoltate de echipele participante. Proiectele vor fi evaluate de un juriu format din specialiști ai unor companii de prestigiu din Oradea, printre care: COMAU România, PLASTOR Oradea, EBM-PAPST Automotive & Drives România, ALLENGRA GmbH Oradea România și MEDICAD (ZalaMedical) România.

„Prin această competiție, Universitatea din Oradea contribuie la consolidarea parteneriatului dintre mediul academic și cel economic, stimulând totodată spiritul competitiv și abilitățile practice ale viitorilor ingineri”, a mai precizat universitarul.

Alte știri