Meteorologii ne avertizeaza. Vremea se strica peste tot in tara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor ţării, valabilă începând de duminică, ora 16:00, până marţi, la ora 23:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat vor fi perioade de timp, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor şi al serilor, în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, estul şi centrul ţării, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi, izolat, 40-50 l/mp.

În noaptea de marţi spre miercuri (9/10 mai) şi în cursul zilei de miercuri (10 mai), vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a ţării, la munte precipitaţiile vor fi mixte, iar dimineaţa, mai ales în nordul şi centrul ţării, local se va produce brumă.

Distribuie informația
Alte știri