Muzica înainte de toate – compozitori orădeni contemporani se prezintă

Melomanii au ocazia să cunoască sau să se reîntâlnească cu muzica a doi compozitori contemporani orădeni. Adrian Gagiu și Ovidiu Iloc își vor prezenta câteva lucrări în cadrul unei noi ediții a Salonului Cultural Orădean, organizat de Muzeul Țării Crișurilor, miercuri de la ora 17, în Sala de Conferințe, din strada Armatei Române 1/A.

Adrian Gagiu este pentru unii jurnalist și critic muzical, pentru alții biochimist și muzeograf. Pentru mulți este iubitor de muzică și compozitor. Compune încă din tinerețe. La începuturile sale a fost impresionat și influențat de muzica lui Dmitri Șostakovici, dar a descoperit apoi puritatea muzicii preclasice, frumusețea lui Georg Friedrich Händel, iar drumul său a avut o traiectorie similară cu cel al lui Arvo Pärt și Philip Glas, îndepărtându-se de avangardă, îndreptându-se spre muzica neoclasică, spre minimalism, spre esențe. Creația sa e vastă, de la muzica de cameră la cea simfonică și electronică.

Ovidiu Iloc este compozitor, cadru didactic și tenor în corul Filarmonicii Oradea. Creația sa cuprinde lucrări corale și muzică de scenă, pentru producții naționale și internaționale.

Gazda evenimentului va fi profesorul și criticul literar Ion Simuț, care este și inițiatorul Salonului Cultural Orădean.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita a 150 de locuri.

Daniela Stoica

Alte știri