76 de școli bihorene implicate în proiectul „200… PENTRU AVRAM IANCU!”

Aula Magna a Universității din Oradea a fost vineri, 14 noiembrie, neîncăpătoare pentru elevii, studenții și cadrele didactice care au participat la festivitatea din cadrul proiectului județean cu participare internațională „200… PENTRU AVRAM IANCU!”.

Derulat în anul școlar 2024–2025, proiectul a urmărit promovarea personalității și valorilor lui Avram Iancu, la 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților. Elevii au vizionat docudrama „Avram Iancu împotriva Imperiului”, realizată cu sprijinul istoricilor Universității din Oradea, și au pus în scenă piese de teatru inspirate din viața Eroului Național.

Proiectul a fost organizat de Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, și a reunit 76 de unități școlare din județ.

Evenimentul din Aula Magna a reprezentat, spun organizatorii, „un semn de recunoaștere a implicării școlilor bihorene în păstrarea și valorificarea memoriei lui Avram Iancu”.

Alte știri