Tragedie în parcarea unui centru medical din Cordău: un mort și doi răniți, după o manevră greșită de parcare

Foto: arhiva

Noaptea trecută, un accident dramatic s-a produs în parcarea unui centru medical din Cordău, comuna Sânmartin, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor două.

Miercuri seara, în jurul orei 23:08, un accident grav s-a produs în parcarea unui spital de recuperare din localitatea Cordău, județul Bihor. Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin 112 și au stabilit că o femeie de 51 de ani, din Satu Mare, ar fi acționat din greșeală pedala de accelerație în locul frânei, în timp ce încerca să parcheze autoturismul.

Mașina a pătruns pe o alee pietonală din dreapta clădirii și a lovit trei persoane: un bărbat de 28 de ani, din Aleșd, aflat în scaun rulant, un tânăr de 18 ani, din Hunedoara, de asemenea în scaun rulant, o femeie de 32 de ani, din Drăgești.

Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 23:30, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje ale ISU Bihor, cu autospeciale de descarcerare și ambulanțe SMURD, inclusiv Terapie Intensivă Mobilă.

Pompierii au găsit un tânăr de 18 ani prins sub autoturism, pe care l-au descarcerat și l-au predat echipajelor medicale în stare critică, cod roșu. Celălalt bărbat aflat în scaun cu rotile, în vârstă de 27 de ani, a fost declarat decedat la fața locului. Asistenta medicală, o femeie de 32 de ani, a suferit răni ușoare.

Impactul a avut consecințe dramatice: bărbatul de 28 de ani a murit la fața locului, tânărul de 18 ani a suferit răni foarte grave, iar femeia a fost rănită ușor. Ambele persoane rănite au fost transportate la spital.

Testarea cu etilotest a arătat că șoferița nu consumase alcool.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele tragediei.

Alte știri