Interesul superior al copilului, în prim-plan la Oradea: Două zile de dezbateri multidisciplinare

În perioada 20–21 noiembrie 2025, Facultatea de Drept a Universității din Oradea a găzduit conferința „Interesul superior al copilului între teorie și practică. Abordare multidisciplinară”, realizată în parteneriat cu Curtea de Apel Oradea și Baroul Bihor.

Evenimentul a reunit magistrați, avocați, psihologi, cadre didactice și specialiști din instituții publice și ONG-uri, marcând totodată Ziua Internațională a Drepturilor Copilului (20 noiembrie). Tema centrală a ediției din acest an – violența domestică – a fost abordată din perspective juridice, psihologice și educaționale, având în vedere impactul direct asupra protecției copilului.

Conferința a fost deschisă de jud. Florica Roman, conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș și av. Adrian Stancu, care au subliniat importanța unei colaborări reale între profesioniști pentru apărarea drepturilor copilului.

Cele două zile au cuprins prezentări privind validitatea actelor de procedură, obligațiile părintești, bullying-ul, forme actuale ale violenței ce duc la emiterea ordinelor de protecție, acordarea compensațiilor victimelor și particularități ale procedurilor cu minori. A doua zi a adus în prim-plan teme practice legate de plasament, dinamica ordinelor de protecție, cadrul legal al violenței domestice și intervievarea minorilor victime.

Numărul mare de participanți – în creștere față de ediția anterioară – a confirmat interesul ridicat pentru o temă care rămâne de actualitate și necesită implicarea tuturor instituțiilor.

Organizatorii adresează mulțumiri tuturor celor implicați în buna desfășurare a evenimentului: lectori, practicieni, invitați și participanți.

Alte știri