La data de 21 noiembrie a.c., la ora 20.13, polițiștii Biroului Rutier Salonta au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N. 79, în localitatea Mădăras, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat, de 56 de ani, din localitatea Mădăras, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, în calitate de pieton, ar fi traversat D.N.79 prin loc nepermis, fiind acroșat de un autoturism, condus, pe direcția Oradea – Salonta, de un tânăr, de 23 de ani, din localitatea Chișineu – Criș, județul Arad.
În urma accidentului rutier, din nefericire, bărbatul de 56 de ani a suferit multiple leziuni, care i-au provocat decesul, la fața locului.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
