CSM CSU Oradea revine pe parchet: meci greu la Târgu Mureș, cu lot decimat

CSM CSU Raiffeisen Oradea joacă joi, 4 decembrie, de la ora 18:00, primul meci oficial după pauza pentru echipele naționale, în deplasare la CSM Târgu Mureș, în etapa a 11-a a Ligii Naționale de baschet masculin.

Echipa lui Cristian Achim pornește în duel din postura de lider neînvins, cu un bilanț impecabil de 10-0, însă confruntarea se anunță dificilă: orădenii nu îi vor avea la dispoziție pe Jaizec Lottie și Bandja Sy, ambii accidentați și rămași acasă.

Adversarii, aflați pe locul 9 cu 5 victorii și 4 înfrângeri, vin după un start solid de sezon și dispun de un meci mai puțin disputat față de echipele din fața lor.

Partida, programată la Sala Sporturilor din Târgu Mureș, va fi transmisă în direct pe DigiSport și PrimaSport.

Alte știri