Primăria Oradea a lansat un proiect major de modernizare a tuturor celor 98 de spații de joacă din cartiere și parcuri. În următorii trei ani, printr-un acord-cadru, toate echipamentele vechi vor fi înlocuite cu unele moderne, sigure și adaptate copiilor de toate vârstele.
Noile dotări includ peste 70 de tipuri de echipamente, de la turnuri cu tobogane și leagăne mixte, la tiroliene, carusele, elemente de cățărare, echipamente incluzive și structuri complexe. Acestea sunt realizate din materiale durabile, potrivite pentru utilizare intensivă.
Pentru fiecare amplasament a fost stabilită o configurație personalizată, iar municipalitatea pune întregul proiect în consultare publică, astfel încât locuitorii să poată verifica spațiul din zona lor și să transmită sugestii.
Documentele pot fi accesate pe site-ul Primăriei Oradea, la secțiunea Consultări Publice. Observațiile cetățenilor pot fi trimise prin e-mail la directia.tehnica@oradea.ro, până la data de 8 ianuarie 2026.