Wizz Air anunță lansarea a trei rute internaționale de pe Aeroportul Internațional Oradea, consolidând conexiunile aeriene ale județului cu importante centre europene. Pasagerii vor avea zboruri directe către Milano Bergamo, Roma Fiumicino și Dortmund, cu tarife de la 79 de lei.
Primele curse vor debuta la 31 martie 2026, spre Milano Bergamo, operate în zilele de marți și sâmbătă. Zborurile către Roma și Dortmund vor începe în 28 iunie 2026, în fiecare miercuri și duminică. Biletele sunt deja disponibile pe site-ul Wizz Air și în aplicația mobilă.
Reprezentanții companiei subliniază că intrarea pe Aeroportul Oradea reflectă angajamentul Wizz Air pentru extinderea conectivității regionale și pentru facilitarea mobilității pasagerilor.
La rândul său, Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a declarat că noile rute reprezintă „un pas important pentru dezvoltarea județului”, contribuind atât la sprijinirea comunității locale, cât și la atragerea investitorilor și turiștilor.
Wizz Air operează în prezent 219 rute de pe 14 aeroporturi din România, conectând pasagerii români cu 82 de destinații din 27 de țări.
Rute noi de la Oradea:
Oradea – Milano Bergamo: marți, sâmbătă, din 31 martie 2026 (de la 79 lei)
Oradea – Roma Fiumicino: miercuri, duminică, din 28 iunie 2026 (de la 99 lei)
Oradea – Dortmund: miercuri, duminică, din 28 iunie 2026 (de la 99 lei)