Librăria Humanitas Oradea vă invită duminică, 11 iunie, de la ora 12.00, la un eveniment dedicat autorilor Humanitas Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu și Andrei Vieru și celor mai recente cărți ale lor, Partea nevăzută decide totul, Inocenții și Elogiul vanității.
Evenimentul va fi moderat de Dan-Liviu Boeriu și va fi urmat de o sesiune de autografe.
Partea nevăzută decide totul
„Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare.
Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația.
Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.”
„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor.
Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.” (Horia-Roman PATAPIEVICI)
Inocenții
Bestseller la Gaudeamus 2016, „Inocenţii” e al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după „Viaţa începe vineri” (2009) si „Viitorul începe luni” (2012). „Viata începe vineri” a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene.
Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua. Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă.
Părerea editorului: Poate că inocenţa e vârsta la care ar fi trebuit să rămânem pentru a da un dram de decenţă speciei umane. Cartea aceasta, frumoasă ca un basm adevărat, este povestea unei lumi de copii în care „căderea” n-a avut încă loc. Citind-o, ne legănăm cu gândul că am fi putut fi altfel. E o bunătate în aceste pagini, care trezeşte în noi nostalgia unei lumi pierdute.
Părerea redactorului: Un oraş plin de istorie, o stradă plină de evenimente, o casă cu personalitate, o fetiţă care află că totul poate să devină spectaculos pe lume. Şi o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenţă.
Părerea autoarei: Un roman despre cum se poate înota în timp şi în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Şi fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!
Părerea lui Vlad: Inocenţa e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.
Părerea neoficială a PR-ului: Se citeşte cu încordare. Aş fi vrut să nu se mai termine.
Părerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin în viaţă.
Părerea bizară a anticarului, personaj secundar: Câştigă cine ajunge ultimul la linia de sosire.
Elogiul vanității
În versiunea românească a autorului
„Omul care, privind în străfundul sufletului, aspiră sincer să afle ceva riscă să descopere despre sine adevăruri nu foarte măgulitoare. Teama de a face asemenea descoperiri conduce, cum era şi de aşteptat, la ideea imposibilităţii cunoaşterii de sine. Această idee ne convine: preferăm să ne odihnim capul în întunericul călduţ al nisipului, decât să ne vedem, la lumina zilei, mutra de struţ. Cunoaşterea de sine riscă să devină o insultă la adresa amorului propriu, deşi ea rămâne, nu mai puţin, o năzuinţă trufaşă. Un ideal ce aşează Adevărul mai presus de Bine şi de bunele intenţii cu care e pavat drumul spre iad. Un ideal ce aşează, de asemenea, Adevărul mai presus de Frumos – adică de simbolul (cum s-a spus) al binelui moral şi, chiar în mai mare măsură, al lumii aparenţelor.” (Andrei VIERU)
