O companie minieră britanică se pregătește să redeschida mina Baita-Plai

Vast Resources, o companie cu operațiuni în România și Zimbabwe, va aloca anul acesta 8 milioane de dolari pentru investițiile din țara noastră.

Potrivit profit.ro, banii vor fi investiți în redeschiderea minei polimetalice de la Băița Plai, extinderea minei de la Mănăila, dar și pentru proiectele noi.

„Mă bucur să confirm că cei care se ne oferă consulanță tehnică ne-au indicat că studiul de fezabilitate de la Fâneața (la 7 km de Băița) este aproape complet. Această facilitate de decantare reprezintă o oportunitate suplimentară de a obține venituri și abia aștept să împărtășesc rezultatele studiului de fezabilitate cu acționarii în următoarele săptămâni”, spune Roy Pitchford, CEO Vast Resources.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri