Romania – Austria 34-29, in barajul pentru Campionatul Mondial 2017

Naționala feminină de handbal a României a învins formația Austriei cu scorul de 34-29 (17-16), vineri, în Arena Antonio Alexe din Oradea, în prima manșă a barajului pentru Campionatul Mondial de anul acesta. Naționala României, singura echipă care a participat la toate cele 22 de ediții ale Campionatului Mondial, a avut mari dificultăți în fața formației antrenate de tehnicianul de origine română Herbert Muller timp de 50 de minute.

Tricolorele au jucat mult mai bine în ultimele zece minute ale partidei și au reușit să obțină un rezultat bun în perspectiva returului de marți.

Echipa antrenată de spaniolul Ambros Martin a suferit în defensivă, atât apărarea, cât și poarta fiind sub așteptări. România a condus cu 3-1 (min. 4), 6-3 (8) și 12-9 (19), dar oaspetele au egalat, 12-12 (21). Austria a trecut apoi în avantaj, 14-15 (26), însă la pauză scorul era de 17-16 pentru echipa noastră.

În partea secundă, România a avut 19-17 (33), dar apoi a fost egalată din nou, 19-19 (36). Tricolorele au condus ostilitățile și au avut pe tabelă 23-21 (40), 25-22 (44), 28-25 (51), pentru prima oară reușind să se desprindă la patru goluri, 30-26, în min. 53. Momentul bun a continuat și ecartul de pe tabelă a ajuns la șase goluri, 34-28 (59), România obținând o victorie meritată, cu 34-29.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri