Muzeul Evreilor va fi inaugurat, la anul, de Ziua Holocastului

Consilierii locali orădeni au aprobat marți, 25 iulie, în ședință ordinară, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea obiectivului ”Conservare şi restaurare Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein”, de pe str. Primăriei nr.24. Este vorba de continuarea lucrărilor autorizate cu A.C nr. 967/2013 – Reabilitare clădire, împrejmuire și reconversie în spațiu muzeal. Valoarea estimată a investiției este de 439.440 lei + TVA.
”La acest proiect vom acționa în două etape: prima cuprinde lucrările la fațadă, lucrări interioare, tencuieli și finisaje, iar cea de-a doua etapă va consta în amenajarea muzeală, respectiv în achiziția mobilierului și a obiectelor muzeale. Scopul nostru este ca pe 9 octombrie 2018, de Ziua Holocaustului, înainte de Ziua Orașului Oradea, să deschidem acest Muzeu al Evreilor”, a declarat primarul Ilie Bolojan la prezentarea stadiului actual al clădirii respective.
În realizarea planului expozițional, dar și în achiziția obiectelor ce vor fi expuse în spațiul Sinagogii ”Aachvas Rein”, comunitatea evreilor va avea un rol important prin atragerea de parteneri și instituții muzeale din străinătate.
Clădirea a fost construită în 1926 după planurile arhitectului Lobl Ferencz. A fost abadonată după 1990, iar din 2010 până în 2016, s-a aflat în administrarea Muzeului Ţării Crişurilor cu condiţia de a amenaja acolo un muzeu al evreilor. În septembrie 2012, ambasadorul american de la acea vreme, Mark Gitenstein, a venit la Oradea pentru a înmâna un cec în valoare de aproape 130.000 dolari din Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale al Departamentului de Stat din SUA, din totalul de peste 700.000 euro necesari în acel moment pentru reabilitarea clădirii. Din banii Ambasadei Americii s-au efectuat lucrări de consolidare şi reabilitare, cum ar fi asigurarea stabilităţii structurale, rigidizarea şi conservarea elementelor de şarpantă, înlocuirea învelitorii din tablă zincată şi ţigle, refacerea tencuielilor exterioare şi a elementelor decorative etc.
Parterul va servi ca spaţiu pentru expoziţii temporare, pentru activităţi culturale, comemorative şi religioase iar etajul va deveni muzeu. Sinagoga are 450 de locuri, fiind unică datorită pereților săi în formă de valuri.

Distribuie informația
Alte știri