Daniel David părăsește Guvernul după disputa privind bugetul Educației

Daniel David, ministrul independent al Educației, și-a înaintat luni demisia din Guvernul României, invocând nemulțumiri legate de bugetul alocat Educației pentru perioada următoare. Potrivit declarațiilor sale, acesta nu este dispus să accepte un buget construit pe măsuri de austeritate, în condițiile în care domeniul pe care l-a gestionat a suportat deja reduceri semnificative.

De-a lungul mandatului, Daniel David a subliniat în repetate rânduri că Educația și Cercetarea au fost printre primele afectate de măsurile de reducere a deficitului bugetar, iar noi tăieri ar pune în pericol funcționarea sistemului. În acest context, fostul ministru a considerat că nu mai poate continua în actualele condiții.

Demisia a fost acceptată, informația fiind confirmată chiar de Daniel David pentru TVR Info. În paralel, au început deja discuțiile privind succesorul său. Pe lista scurtă se află rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, născut în Beiuș, precum și consilierul premierului, Luciana Antoci. Surse din zona guvernamentală indică faptul că, în acest moment, favorit ar fi Marilen Pirtea.

Potrivit lui Daniel David, viitorul ministru ar trebui să fie o persoană implicată direct în elaborarea bugetului pentru anul viitor, capabilă să susțină finanțarea Educației într-un context economic dificil.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri