Lista participantelor la turneul final al Cupei României la baschet masculin, ediția 2025/26, este acum completă. Ultimele patru echipe care și-au asigurat calificarea sunt SCM U Craiova, CSM Tîrgu Mureș, Steaua București și Dinamo București.
Acestea li se alătură formațiilor deja calificate direct: campioana României, U-BT Cluj-Napoca, deținătoarea trofeului, CSO Voluntari, finalista ambelor competiții interne din sezonul trecut, CSM CSU Raiffeisen Oradea, și medaliata cu bronz a ultimului campionat, CS Vâlcea 1924.
Turneul final al Cupei României se va disputa în sistem eliminatoriu, fiecare meci având caracter decisiv. Tragerea la sorți a jocurilor se va face fără capi de serie, ceea ce anunță dueluri echilibrate și un spectacol sportiv deosebit încă din fazele incipiente.
Evenimentul se va desfășura la Oradea Arena în perioada 14-18 februarie 2026.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație