Executivul se reunește astăzi în ultima ședință de guvern din 2025 pentru a face bilanțul final al anului, cu accent pe impactul măsurilor fiscale și bugetare adoptate în ultimele luni. Ședința este programată să înceapă la ora 17:00, iar pe agenda discuțiilor se află efectele acestor măsuri asupra economiei României.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, România a încheiat primele 11 luni ale anului cu un deficit bugetar mai mic comparativ cu aceeași perioadă din 2024. Deficitul a ajuns la 121 de miliarde de lei, echivalentul a 6,4% din PIB, înregistrând o scădere de 0,74 puncte procentuale față de nivelul consemnat în luna noiembrie a anului trecut.
În cadrul ședinței de astăzi, membrii Guvernului vor analiza și procedurile privind controlul concediilor medicale la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. De asemenea, nu sunt excluse discuții privind posibile modificări menite să asigure o mai bună funcționare a sistemului și plata medicilor de familie.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație