Recomandările pompierilor militari bihoreni pentru perioada minivacanței de Revelion

În perioada minivacanței de Revelion, pompierii militari bihoreni vor fi la datorie, pregătiți să intervină operativ pentru salvarea vieților omenești și protejarea bunurilor, în cazul producerii unor situații de urgență.

Peste 200 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) sunt mobilizați pentru intervenție, iar în funcție de evoluția situației operative, forțele și mijloacele de intervenție pot fi suplimentate pentru gestionarea evenimentelor de amploare.

La urgenţele medicale vor interveni cele 11 echipaje SMURD Bihor, din care 10 echipaje de pompieri militari paramedici din cadrul subunităților din întreg județul, cu 10 ambulanțe de tip B2 și cu două autospeciale pentru victime multiple, respectiv echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu două unități de terapie intensivă mobilă (din care una cu specific neonatologic) și autospeciala medicului de urgență.

Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență în perioada Revelionului

Pentru prevenirea unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor la trecerea în noul an, ISU Bihor recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • nu utilizați petarde, artificii periculoase sau alte articole pirotehnice și nu permiteți copiilor să se joace cu acestea;
  • nu faceți focuri de tabără pe timp de vânt sau în imediata apropiere a locuințelor, cabanelor ori altor construcții;
  • nu supraalimentați sobele, indiferent de tipul acestora;
  • nu amplasați mobilier sau materiale combustibile în apropierea mijloacelor de încălzire;
  • nu uscați hainele pe sobă;
  • nu utilizați instalații de iluminat ornamental defecte sau improvizate;
  • verificați instalațiile electrice și evitați suprasolicitarea acestora;
  • nu parcați autovehiculele în locuri care pot bloca ori îngreuna accesul autospecialelor de intervenție.

Recomandări pentru turiști

Cetățenii care aleg să își petreacă Revelionul în unități turistice sunt sfătuiți să respecte următoarele măsuri de siguranță:

  • să identifice, imediat după cazare, căile de acces și evacuare în caz de incendiu;
  • să nu utilizeze consumatori electrici improvizați și să nu modifice destinația circuitelor electrice existente;
  • să nu fumeze în spațiile de cazare;
  • să supravegheze permanent copiii și să le explice riscurile producerii incendiilor;
  • să anunțe de îndată orice incendiu sau situație de urgență, apelând Sistemul Unic de Urgență 112.

Pompierii militari bihoreni vă urează un An Nou fericit, în siguranță! La mulți ani!

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri