Miercuri, 30 august a.c., în jurul orei 13.10, în urma unui apel primit, prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana”, Stația de Pompieri Aleșd a fost alertată pentru stingerea unui incendiu produs pe un teren de pe raza localității Urvind, lângă un adăpost de iarnă pentru oi, flăcările afectând aproximativ 50 de tone de fân și anvelope depozitate în locul respectiv.
Echipajele de pompieri militari mobilizate la fața locului au localizat incendiul, în momentul de față acționând cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru lichidarea acestuia și pentru protecția altor 700 de baloți de fân amplasați în apropierea focarelor, respectiv pentru împiedicarea propagării flăcărilor la livada aflată în imediata proximitate.