Sângele donat la centrele de transfuzii este verificat suplimentar. Vezi care e motivul

Se verifică suplimentar sângele donat la centrele de transfuzii, după ce 22 de persoane au fost infectate cu virusul West Nile, iar şase oameni şi-au pierdut viaţa din această cauză. În plus, spun autoritățile, toți oamenii care au mai multe înțepături pe gât, față și brațe nu mai sunt lăsați să doneze sânge în aceste zile.

Este foarte importantă această măsură, pentru că aproximativ 80% dintre persoane nu au simptome, doar că boala se poate transmite de la om la om prin sângele transfuzat.

În acest an au fost confirmate 22 de cazuri de meningite cu virus West Nile, dintre care şase decese, înregistrate în Bucureşti, Buzău, Brăila şi Olt, potrivit Ministerului Sănătăţii. Toate aceste cazuri, depistate şi înregistrate în România, sunt cazuri sporadice şi în momentul de faţă „nu comportă riscul unei epidemii de amploare”, susțin autoritățile din domeniul sanitar.

Alte știri