Fotografiile realizate în cadrul primei tabere internaţionale avand drept motto- “Sălaj – Frumuseţe, Tradiţie, Poveste” vor putea fi admirate într-o expoziţie organizată în cadrul Muza Fest 2017.
Vernisajul va avea loc, miercuri, 27 septembrie, ora 17, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.
Vor expune artişti din Grecia, Slovenia, Italia dar şi din mai multe oraşe din Romania. Doi dintre ei sunt orădeni. E vorba de Adela Lia Rusu şi Ovi D. Pop.
Artiştii prezenţi în cadrul primei tabere internaţionale au imortalizat cele mai importante obiective cultural-istorice, etnografice şi peisagistice din Sălaj: Complexul arheologic Porolissum, Grădina Zmeilor, Grădina botanică Jibou, biserici de lemn, căsuţa acoperită cu paie din Răstoci, cetatea Bathory şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Şimleu Silvaniei, casele tradiţionale din gospodăria Ligiei Bodea din Iaz, dar si meşteşugurile şi porturile tradiţionale din diferite zone ale judeţului.