Elevii din învățământul primar și preșcolarii au intrat de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanță pentru o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, notează Agerpres.
Aceștia urmează să se întoarcă la cursuri luni, 6 noiembrie.
Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018), vacanță intersemestrială (3 — 11 februarie 2018), vacanța de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018) și vacanța de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018).
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.