Cristian-Florian Mihoc, absolvent al Facultății de Știinte Economice a Universității din Oradea, e un tânăr pasionat de folclor, care duce mai departe obiceiurile și tradițiile moștenite de la bunici și străbunici.
De copil a îndrăgit muzica populară, a crescut cu ea alături, iar astăzi, horele si doinele fac parte din viața lui, conform crisana.ro. A îndrăgit si obiectele vechi, de artă, icoanele, dar și diferite produse casnice, pe care tânărul le-a moștenit de la bunicii și străbunicii lui.
Obiectele colecționate le-a aranjat într-un mic muzeu, acasă la el, în Salonta. Deși nu este înscris într-un circuit turistic, locul a fost admirat până în prezent de numeroși vizitatori care au și înregistrat în muzeu diverse videoclipuri.
Foto: crisana.ro