UPDATE:Poliţia Bihor a făcut publică fotografia principalului suspect în cazul uciderii tânărului orădean care a fost găsit mort şi doar în lenjerie intimă lângă Peţa şi cere sprijinul cetăţenilor pentru prinderea acestuia.
„Rugăm cetăţenii care pot da detalii care să conducă la depistarea acestuia, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să sune la numărul pentru apeluri de urgenţă”, se arată în informarea transmisă de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
Crima de care este bănuit Sorin Rogia a avut loc miercuri seara. Cadavrul victimei, Bogdan Radu Cătălin, un tânăr de aceeaşi vârstă, a fost găsit a doua zi dimineaţa, într-un parc din Oradea, conform digi24.ro.
„În cauza având ca obiect fapta de omor comisă în Oradea, în cursul zilei de sâmbătă s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Rogia Sorin Ioan, în vârstă de 27 de ani”, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău.
Anchetatorii au găsit mai multe indicii care i-au condus la suspectul Rogia Sorin Ioan. Suspectul este căutat în continuare de autoritățile bihorene. „Acesta nu se află la acest moment în custodia autorităților judiciare, fiind în derulare activități specifice în vederea găsirii lui, însă, în vederea punerii lui sub acuzare există indicii temeinice”.