Atenţie! Sunt hoți pe internet care golesc cardurile prin promoții false la biletele de avion

Existența unor site-uri care practică înșelătoria electronică în diverse domenii, nu mai reprezintă o necunoscută pentru niciun utilizator de internet. Recent însă, o alertă care ar trebui să ne pună în gardă pe toți, vine din partea unui segment extreme de accesat, și anume biletele de călătorie cu avionul.

Primele notificări legate de existenţa unui astfel se site înşelător au fost primite miercuri, 8 noiembrie, atacatorii folosindu-se de imaginea companiei aeriene WizzAir, o companie aflată în topul preferințelor clienților care achiziționează bilete low-cost (preț scăzut) şi pagina proprie de internet. “Utilizatorul primeşte (prin intermediul reţelelor de socializare, în special Facebook) invitaţia de a participa la un concurs fictiv, care presupune completarea unui chestionar legat de calitatea serviciilor companiei aeriene menționate”.

Într-un mesaj postat recent pe aceeaşi pagină de socializare, CERT-RO avertizează că, la fel ca în cazul wizzair.com #scam, încercarea de phishing (înșelăciune electronică) care se foloseşte de un potenţial câştig a unor bilete de avion, afectează şi clienţii sau potenţialii clienţi ai unei alte companii aeriene low-cost, Blue Air.

În acest context, experţii îndeamnă utilizatorii să fie foarte atenţi la datele pe care le completează online, dar și la site-urile accesate în goana după oferte promoționale la bilete de călătorie, oferte care abundă cu precădere în perioadele de vacanță sau Sărbători.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds