Poliţiştii locali au primit primii colindători

În preajma uneia dintre cele mai importante sărbători creştine, Nașterea Domnului, poliţiştii din cadrul Poliției Locale Oradea s-au bucurat să primească vizita primilor copii veniţi la colindat.

Astfel, un grup de 56 de copii de la Grădiniţa nr. 42 – „Maria” şi 30 de copii de la Grădiniţa nr. 30 „Mugurel” din Oradea, însoţiţi de educatoarele şi de directoarea Grădiniței nr. 30 – Georgeta Bara, au poposit şi la sediul Poliţiei Locale Oradea, unde au cântat şi i-au încântat pe cei prezenți cu minunate colinde și cântece specifice sărbătorilor de iarnă.

Pentru a le răsplăti strădania, poliţiştii locali le-au oferit fiecăruia câte un cadou. Copiii au fost vizibil emoţionaţi, dar şi bucuroşi pentru darurile primite. La final, copiii au fost lăsaţi să urce în maşinile de poliţie, să pornească girofarurile şi să poarte o caschetă de poliţist.

Distribuie informația
Alte știri