Tragedie in Draganesti-Bihor. O tanara de 25 de ani si iubitul ei au murit intr-un incendiu

Foto: arhiva

Incendiu în Drăgănești, soldat cu două persoane decedate

În cursul nopții de joi spre vineri, 22 decembrie a.c., în jurul orei 01:40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic de Urgenţă 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuinţă situată în localitatea Drăgănești, apelantul informând dispeceratul despre posibila existenţă a unor victime.

La adresa indicată s-au deplasat cu operativitate două echipaje de stingere şi un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii militari au pătruns în locuinţa inundată cu fum, acţionând concomitent pentru căutarea celor două victime surprinse de flăcări în interiorul locuinţei, conform informaţiilor furnizate de proprietar, respectiv pentru stingerea incendiului ce se manifesta violent la etajul imobilului şi acoperiş. În urma acţiunii de căutare, pompierii militari au găsit în holul de la etajul locuinţei, două persoane carbonizate, respectiv fiica proprietarului în vârstă de 25 ani şi viitorul ginere, în vârstă de 23 ani.

Echipajul de paramedici al subunității a acordat primul ajutor proprietarului locuinţei, care a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul mâinilor și al toracelui, predându-l ulterior echipajului Serviciului de Ambulanță Județean.
Incendiul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un coș de fum deteriorat, a fost stins în jurul orei 02:50.
Ca urmare a producerii evenimentului s-au înregistrat şi daune materiale, arzând acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de circa 50 de metri pătrați şi bunurile din două camere aflate la etaj şi casa scării.

Distribuie informația
Alte știri