Veste bună! Toți pacienții asigurați din Bihor pot beneficia de servicii medicale gratuite

Casa de Asigurări de Sănătate Bihor susține că toți medicii de familie din Bihor, în contract cu CAS, au semnat actele adiționale de prelungire a contractelor până la finalul lunii martie 2018. Acest lucru presupune că pacienţii lor vor putea beneficia de servicii medicale gratuite în continuare.

În județ 332 de medici de familie au contract cu CAS Bihor.

Iniţial, medicii de familie au anunțat că nu vor mai acorda servicii decontate începând cu 3 ianuarie 2018, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor în derulare cu casele de asigurări de sănătate. Ei erau nemulţumiţi de faptul că proiectul de buget pentru 2018 prevede stagnarea procentului alocat asistenţei medicale primare la 5,8 la sută din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, față de 10 la sută cât au cerut.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds