Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, i-a făcut manevre de resuscitare, miercuri seară, unui bărbat care începuse să se sufoce şi devenise cianotic, într-un avion care venea de la Oradea la Bucureşti.
„Am intervenit la un pacient care era în spatele meu în avion şi care începuse să se sufoce, începuse să devină cianotic. L-am scos din scaun cu ajutorul unui pasager şi i-am aplicat măsurile de resuscitare, i-am eliberat căile respiratorii – că erau pline de secreţii. Practic, se îneca cu propriile secreţii. S-a pus problema să se întoarcă avionul la sol, dar întrucât pacientul şi-a revenit, am considerat că este în regulă şi, într-adevăr, pacientul a mers foarte bine şi am ajuns cu bine la Bucureşti”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul.
Florian Bodog a spus că a recomandat ca persoana să meargă la neurologie, însă aceasta a refuzat să fie dusă la o unitate medicală.
Bărbatul căruia i-a oferit ajutor ministrul Sănătăţii are 42 de ani.