Preşedinta Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Biro Rozalia, a declarat marţi, la Oradea, că Uniunea Europeană trebuie să-şi întărească rolul de actor global pe scena politicii mondiale.
Deputata UDMR a prezentat, într-o conferinţă de presă, concluziile Conferinţei interparlamentare de politică comună pe securitate, apărare şi politică externă a statelor membre ale Uniunii Europene, ce a avut loc la Sofia, Bulgaria, în perioada 15-18 februarie, relateaza Agerpres.
„Am abordat împreună cu reprezentanţii comisiilor de politică externă din parlamentele naţionale ale celor 28 de state membre o serie de tematici foarte importante privind securitatea, pacea, echilibrul şi siguranţa în spaţiul Uniunii Europene şi în vecinătatea acesteia. Conferinţa s-a finalizat cu o declaraţie comună, adoptată în unanimitate, care cuprinde principiile şi principalele recomandări, un fel de statement, asumarea răspunderii de către statele membre participante”, a precizat Biro.