Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, propunerea ca liderul liberalilor, Ludovic Orban, să fie propus de partid pentru funcţia de prim-ministru iar Klaus Iohannis, candidat la funcţia de preşedinte al României pentru alegerile din 2019. Pentru propunerea de premier a candidat şi Viorel Cataramă.
Propunerea de desemnare a lui Klaus Iohannis drept candidat la funcţia de preşedinte din partea PNL a fost votată favorabil de 793 de liberali, 24 de voturi fiind nule.
Foto: antena3.ro
Orban a fost desemnat candidat al PNL pentru funcţia de premier cu 685 de voturi „pentru”. Cataramă a înregistrat 113 de voturi „pentru”.