Primăria Oradea intenționează să construiască o parcare supraetajată pe strada Brașovului, care va avea aproximativ 400 de locuri de parcare și va deservi perimetrul din jurul magazinului Crișul, o zonă centrală aglomerată.
Parcarea urmează să aibă 5 nivele supraterane, ultimul fiind o terasă, și un seminivel demisol (Ds+P+3E+Tr) și este gândită folosind soluția palierelor decalate interconectate prin 3 rampe, 2 amplasate la extremități cu un sens de circulație și 1 centrală cu dublu sens. Circulațiile interioare se desfășoară cu sens unic. Intrarea și ieșirea din parcare se vor face din strada Brașovului, prin amenajarea a două benzi suplimentare la intrarea și ieșirea din parcare.
În construcția parcării sunt prevăzute și locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități dar și parcare pentru biciclete. La nivelul etajului 2, circulația verticală a parcării va fi conectată printr-o pasarelă de legătură peste strada Brașovului de clădirea centrului comercial Crișul Shopping Center. Costurile pentru construcția acestei pasarele vor fi suportate de firma care administrează centrul comercial.
Valoarea totală a investiției este estimata la 17,1 milioane de lei fără TVA, iar durata de realizare a investiției este de 12 luni.