Coridor verde în zona străzii Ion Bogdan

Coridorul verde din str. Ion Bogdan se încadrează alături de zona Veteranilor şi cartierul Soarelui în proiectele pe care le Zona Metropolitană Oradea le pregăteste pentru Axa 4.2“, pentru a primi finanţare pe fonduri europene.

Zona se afla în spatele terenurilor de sport construite în cursul anului trecut de Primăria municipiului. Suprafaţa totală a coridorului verde este de cca 15.000 mp, iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 4.750.000 lei fără TVA.

„În finalul lucrărilor, aici va fi un parc frumos, cu o suprafaţă de 6500 mp de gazon, cu locuri de joacă pentru copii, terenuri destinate tenisului de masă, piste de biciclete, alei şi platforme, pergole, jardiniere de flori”, spune viceprimarul Florin Birta.

Piesele de rezistenţă ale parcului vor fi pajiştea şi zona de agrement dominată de prezenţa pinilor existenţi şi a pavilionului central – zona ideală pentru organizarea evenimentelor, în jurul căruia se vor amenaja spaţii plantate, circulaţii pietonale şi parţial carosabile, mobilier urban şi diferite zone de interes, destinate sportului pentru fiecare vârstă. Termenul de finalizare a investiţiei este 6 luni, din momentul încheierii procedurii de licitaţie.

Distribuie informația
Alte știri