Expoziția „Arborii din San Martino del Carso (Doberdò) – Mărturii dintr-o tranșee”

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural în colaborare cu Asociația Gruppo Speleologico Carsico din San Martino del Carso – Italia, Muzeul „Móra Ferenc” și Asociația Meritum din Szeged, Asociația Tanoda din Oradea și Muzeul Național al Banatului din Timișoara, organizează expoziția „Arborii din San Martino del Carso (Doberdò). Mărturii dintr-o tranșee”. Vernisajul va avea loc în data de 14 aprilie 2018, ora 14:00, la sediul Muzeului, în Cetatea Oradea, corpul B al Palatului Princiar, etaj I.

Arborii din San Martino del Carso sunt mărturii ale primului război mondial. Trunchiurile de copaci sunt simbol al tăriei, suferinței și soartei comune. S-a constatat că imaginea arborelui de pe frontul italian a fost imprimată pe cărțile poștale, devenind un simbol al memoriei, al primului Război Mondial. Prin această expoziție, organizatorii și-au propus să promoveze semnificația acestui simbol care leagă România, Italia și Ungaria, prin participarea la sângeroasele lupte dintre armatele italiene și austro-ungare din San Martino del Carso.

Expoziția va fi completată cu obiecte din primul război mondial, obiecte care aparțin Asociației Tanoda.

Distribuie informația
Alte știri