Tragedie în urma unei petreceri organizate vineri, 27 aprilie, la Oradea

Un angajat al Penitenciarului din Oradea, în vârstă de 48 de ani a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţa, în piscina unui hotel din oraş. Bărbatul participase, vineri seara, la o masă festivă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la reînfiinţarea institutiei la care lucra. Parchetul Bihor investighează cazul.

„Concluziile preliminare ale raportului de constatare medico-legală efectuat în cauză relevă faptul că decesul a intervenit ca urmare a înecului în piscina unui hotel din Oradea, victima aflându-se acolo cu un grup de colegi şi prieteni. Cercetările efectuate în cauză nu duc la suspiciuni privind săvârşirea unei infracţiuni de omor sau a altei infracţiuni în cauză, dar evident cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împreujărilor care au dus la decesul persoanei”, a declarat pentru Digi24 Oradea prim-procurorul adjunct al Parchetului Bihor, Maria Cotrău.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds