Parcul din jurul Palatului Baroc va fi refăcut printr-un proiect implementat în parteneriat cu Universitatea „Szent Istvan”, Facultatea de Peisagistică și Arboretum din localitatea Szarvas.
Lucrările se vor desfăşura în perioada iunie 2018 – mai 2020, avand un buget de aproape opt sute de mii de euro. Asfaltul va fi înlocuit cu piatră cubică, iar aleile vor fi finisate cu scoarţă de copac. Se va amenaja o zonă cu plante biblice, plante aromatice și medicinale, o zonă tematică, educațională și de relaxare. Totodată, în proiect este inclusă și reabilitarea amfiteatrului în aer liber, situat în spatele clădirii Palatului Baroc.
„Dorim ca acest parc să rămână un spațiu deschis, dar va trebui să găsim condiții noi prin care ceea ce se investește aici să poată fi păstrat în condiții optime, astfel încât cei care vor veni aici să se poată bucura de niște spații îngrijite”, a precizat episcopul romano-catolic, Laszlo Bocskei.