Doliu in cultura bihoreana. A murit academicianul Mircea Malita

Academicianul Mircea Malița a încetat din viață în cursul zilei de luni, la vârsta de 91 de ani.

Născut la Oradea,  la 20 februarie 1927, Mircea Malița a fost o complexă personalitate a culturii românești,   matematician și eseist, politician și ambasador în Statele Unite, director al Bibliotecii Academiei Române, profesor universitar.

Academicianul a parcurs studiile liceale la Oradea, Făgăraș, Beiuș și București, în perioada 1937-1945. În București și-a continuat studiile universitare, la Facultatea de Științe-Secția Matematică și Facultatea de Filosofie (1945-1949). În 1972 și-a susținut teza de doctorat intitulată ,,Modele matematice pentru negocieri”.

A susținut cursuri de relații internaționale la Universitatea din Oradea, între 1990-2000; cursuri și reuniuni internaționale la Praga, Moscova, Londra și New York în 1991; cursuri la Academia de Studii Economice și Școala Națională de Studii Politice și Administrative între 2000-2008.

Academicianul Mircea Maliţa a fost Doctor Honoris al Universităţii din Oradea (1998), iar la 19 aprilie 2012 a primit şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica din Bucureşti pentru strălucita activitate ştiinţifică, filosofică şi diplomatică.

Dumnezeu să-l odihnească in pace!

sf: oranoua.ro

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds