Promoţia „Gojdu” 1953 a fost una de excepţie. Reuniunea celor „11 mohicani”

Doi academicieni scriitorul D.R. Popescu şi fizicianul Dorin Poenaru, unul dintre puţinii oameni de ştiinţă români incluşi în Enciclopedia Britannica, alături de alţi nouă colegi din „generaţia de aur” a Colegiului naţional Emanuel Gojdu s-au întâlnit sâmbătă, la 65 de ani de la absolvirea fostului Liceu de băieţi nr. 1, din Oradea, în anul 1953.

„Promoţia 1953 poate fi numită pe drept cuvânt o promoţie de excepţie. S-ar putea numi promoţia de aur. Era imediat după război, cu profesori remarcabili şi elevi dornici să înveţe carte. Simţeau nevoia de pace, de bucurie, de a învăţa temeinic. Era o unitate patriotică şi spirituală extraordinară între profesori şi elevi, în care simţeam cu toţii că trebuie să învăţăm foarte bine pentru că noi trebuie să participăm la reconstrucţia ţării. Aşa se face că, între cei 56 care au absolvit clasa a XI-a în acel an sunt nume de mare prestigiu în cultura, ştiinţa şi viaţa economică a ţării – directori de mari întreprinderi, profesori universitari, scriitori, ingineri, silvicultori, medici, agronomi şi cei doi academicieni. Prin întreaga lor activitate au dovedit cu prisosinţă calitatea actului educaţional susţinut de pleiada de străluciţi profesori care i-au îndrumat în formarea lor ca oameni”, a declarat, pentru AGERPRES, scriitorul Mircea Bradu, absolvent de Gojdu, un organizator al întâlnirii.

Cei 11 foşti colegi, „ultimii mohicani” ai celor două clase de băieţi – liceul va deveni mixt abia în anul 1957 – s-au întâlnit în biblioteca recent renovată a liceului, „internetul şi capela” foştilor elevi. Ei au fost primiţi de actualul director al colegiului, profesorul de matematică Florin Nicoară, într-o ceremonie cu multe emoţii în glas ce s-a desfăşurat după toate tradiţiile gojdiste, cu citirea catalogului elevilor şi evocarea profesorilor, pentru care s-a păstrat un moment de reculegere.

La strigarea catalogului, din cei 17 în viaţă au răspuns prezent: Aurel Bonta, Ioan Cohut, Voicu David, Dumitru Miheş, Dorin Poenaru, Liviu Popovici, Petru Bodea, Valeriu Onaca, Liviu Petrovici, Dumitru Radu Popescu şi Victor Pintea.

Intâlnirea colegială a fost marcată de amintiri plăcute, vesele, cu replici spirituale, pline de umor sau îndemnuri înţelepte. Rând pe rând, fiecare a povestit, mai succint sau pe larg, despre viaţa lui, dar şi despre ce a lăsat în urma sa. De altfel, a fost reeditată, de Ioan Cohut şi Adrian Herescu, o monografie integrală a acestei promoţii, apărută la întâlnirea de 50 de ani.

Este singura promoţie a liceului care şi-a sărbătorit şase decenii şi jumătate de la absolvire, respectând întocmai graficul de parcurs al întâlnirilor post-liceale: la 10 ani, la 20 de ani, apoi din cinci în cinci ani, până la a 11-a întâlnire, din acest an. Ei şi-au programat să se întâlnească, în mod excepţional, anul viitor, când Colegiul Gojdu va aniversa, prin programe speciale, un centenar de existenţă.

Foto: agerpres.ro si ioan cohut

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds