O batrana din Oradea a fost talharita de un barbat care ii ceruse apa. Octogenara a fost ranita grav

<a href="https://pixabay.com/users/Pavlofox/">Pavlofox</a> / Pixabay

Joi, 28 iunie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat un bărbat de 42 de ani, din comuna Țețchea, județul Bihor, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea îl bănuiesc pe acesta că, la 4 mai a.c., în jurul orei 19.20, ar fi sunat la ușa apartamentului unei orădence de 80 de ani și i-ar fi solicitat să îi umple un bidon cu apă, pătrunzând în locuință pe ușa lăsată deschisă, în timp ce acesta umplea recipientul respectiv cu apă. Acesta este bănuit că ar fi sustras din mâna octogenarei o pungă cu bani și ar fi împins-o, aceasta căzând și suferind leziuni care necesită pentru vindecare între 95 și 100 de zile de îngrijiri medicale. Cel în cauză este bănuit că, după ce victima a căzut, i-ar fi cotrobăit prin casă și ar fi sustras banii găsiți, refuzând în tot acest timp să părăsească locuința, la cererea acesteia.

Prejudiciul total provocat astfel a fost estimat la 500 lei.

În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe bărbatul de 42 de ani pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Vineri, 29 iunie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Distribuie informația
Alte știri