Trei jucători de la CSM Digi Oradea au fost nominalizați în lotul lărgit al echipei naționale U19 masculin de polo a României.
Aceasta va intra în programul de pregătire pentru Campionatul European U19 – ediția 2018, de la Minsk.
Cei trei jucători ai CSM Digi Oradea convocați în lotul lărgit al României U19 masculin de polo sunt Nichita Ilisie, Ferenc Czenk și Horațiu Ilisie. Reunirea are loc pe 9 iulie anul curent, la bazinul Tineretului din București.
Campionatul European U19 masculin de polo – ediția 2018 se va desfășura între 26 august și 2 septembrie anul curent la Minsk, Belarus. România se numără între cele 16 echipe calificate. Tricolorii au fost repartizați în Grupa B, alături de Muntenegru, Belarus și Grecia.