Selecţionata tricoloră nu a reuşit să câştige grupa din care a făcut parte pierzând (52-67) jocul decisiv susţinut ieri seara în compania Lituaniei. Cu toate acestea, ambele formaţii s-au calificat în penultimul act al competiţiei găzduite de Oradea.
Înfrângerea suferită în meciul cu Lituania a trimis România în semifinala cu Cehia, singura echipă de la turneul final neînvinsă în grupe. Miza semifinalei dintre Cehia și România, programată sâmbătă, la ora 19:30, în Arena „Antonio Alexe”, este dublă. Calificarea în finala mare asigură și promovarea în prima divizie a Campionatului European.
Faza semifinală a competiţiei va fi deschisă de întâlnirea dintre Lituania şi Belarus, la ora 17:30. Finala mică şi cea mare sunt programate duminică, de la ora 17:15, respectiv 19:30. În urma acestui turneu primele trei clasate vor promova în elita Campionatului European.
Foto: crisana.ro