Ansamblul folcloric „Muguri și Mlădițe de Tezaur” va reprezenta, pentru a patra oară, județul Bihor la Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Cei aproximativ 25 de soliști și dansatori vor prezenta cântece și dansuri, specifice zonei Beiușului. Coregraful ansamblului este Lucian Ionuț Soran, iar de partea de canto se ocupa universirarul Florin Mariș-Hinsu.
„Muguri și Mlădițe de Tezaur” s-a înfiinţat în anul 2004, iar în prezent reunește în jur de 40 de membri. De-a lungul timpului, artiștii au susţinut numeroase spectacole în ţară, dar şi în străinătate. Ansamblul din Beiuș va evolua duminică, 22 iulie, de la ora 11.00, pe scena amplasată pe platoul situat la de aproape 1.500 de metri altitudine.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina este menţionat pentru prima dată în anul 1816, desfăşurându-se, în fiecare an, în cel mai apropiat weekend de ziua de 20 a lunii iulie ziua Sfântului Ilie. Sărbătoarea reuneşte formaţii artistice din Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor şi Arad, precum şi din alte judeţe ale ţării, realizând un adevărat festival al cântecului, jocului, tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti.