Conform tradiției cu care brand-ul TIFF a obișnuit cinefilii, un nou oraș se alătură călătoriei celui mai mare festival de film din România, după Sibiu, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc și Chișinău. Astfel, în perioada 7 – 9 septembrie va fi organizată prima ediție TIFF Oradea.
Festivalul își propune să prezinte cu prioritate acele filme românești sau străine care vor avea lansarea pe ecrane în sezonul de toamnă, publicul orădean fiind astfel privilegiat cu vizionări în premieră a unor filme premiate sau succese de box-office.
De asemenea, se vor prezenta proiecții de film cu acompaniament muzical live și cine-concerte în premieră în România. O selecție a celor mai bune titluri prezente la TIFF Cluj, proiecții în onoarea unor invitați speciali omagiați în Festival vor transforma Oradea, timp de 3 zile, în capitala filmului.
În primele două zile de festival orădenii se vor bucura de Proiecții de Gală în sala Teatrului Regina Maria, în timp ce în toate cele 3 zile programul îi va purta în cele mai îndrăgite spații din oraș pentru numeroase proiecții în aer liber sau indoor – Piața Unirii, Cetatea, Universitatea Partium sunt câteva dintre principalele locații în care TIFF Oradea se va desfășura.
„Oradea este destinația ideală. Este un oraș-bijuterie cu o istorie fabuloasă, care are o importantă și vizibilă dezvoltare în ultimii ani. În plus, să nu uităm, a găzduit proiecții cinematografice încă din anul 1906. Orașul are un potențial foarte mare, atât cultural cât și turistic și sunt convins că a venit vremea ca mulți alți români să îl redescopere. Sperăm ca prin organizarea TIFF Oradea să contribuim din plin la acest obiectiv„, a declarat Tudor Giurgiu, Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Printre filmele care vor putea fi văzute în aer liber, în Piața Unirii, pe unul dintre cele mai mari ecrane de proiecție din România, se numără și fabulosul documentar România neîmblânzită, narat de Victor Rebengiuc.
Realizat în colaborare cu britanicii de la Off the Fence, producţia inedită a fost filmată pe parcursul unui an întreg și prezintă frumusețea sălbatică a României.
Mai multe detalii despre programul, surprizele și invitații speciali ai primei ediții TIFF Oradea vor fi anunțate în curând.