Toate trenurile din ţară au, cel puţin luni, o întârziere medie de două ore, ca urmare a accidentului care a avut loc, duminică, pe ruta Craiova-Caracal. Circulaţia trenurilor a fost deviată şi este afectată întreaga reţea feroviară, a declarat, pentru Agerpres, Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.
„Recomandăm călătorilor să-şi ia în calcul o întârziere în medie de două ore pentru a ajunge la destinaţie şi să solicite asistenţă echipelor din tren ori de câte ori este nevoie”, a afirmat el.
Potrivit oficialului CFR, circulaţia feroviară este afectată de accidentul de duminică, când un tren de transport marfă cu 23 de vagoane-cisternă a deraiat pe magistrala Bucureşti – Craiova, după ce podului CF din localitatea Cârcea s-a rupt şi mai multe vagoane au căzut în gol.
„În urma accidentului, circulaţia pe ruta Craiova-Caracal se realizează pe traseul Craiova-Piatra Olt-Caracal. Întârzierile sunt de 120 de minute în medie, iar situaţia va dura atâta timp cât va fi închisă linia directă. Oficialul CFR a explicat că este afectată întreaga reţea de trenuri de călători, deoarece multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele.