Un cetăţean român se află printre cele 31 de victime ale tragediei de la Genova, unde o porţiune dintr-un viaduct de pe Autostrada A10 s-a prăbuşit marţi, cu tot cu maşini. Informaţia a fost făcută publică de Ministerul Român al Afacerilor Externe, care a trimis la faţa locului o echipă consulară mobilă.
Între timp, 12 persoane sunt încă date dispărute, iar 15 oameni sunt în grija medicilor, la spital. Ultimul bilanţ indică 31 de morţi, printre care 3 copii. Operaţiunile de salvare au continuat şi pe timpul nopţii, mai ales că s-au auzit strigăte de ajutor şi după lăsarea întunericului.
O porţiune de aproximativ 80 de metri dintr-un viaduct al autostrăzii A10, care trece peste o cale ferată şi peste raul Polcevera, s-a prăbuşit în timpul unei furtuni violente, cu fulgere, tunete şi grindină. În jur de 30 de maşini mici şi 5 camioane au căzut de-a valma în gol, de aproape 50 de metri înălţime, şi s-au făcut zob. Podul a strivit şi două depozite. 300 de pompieri şi 400 de poliţişti au fost mobilizaţi în cadrul unei operaţiuni de salvare extrem de dificile, din cauza ploii şi a mormanului instabil de bucăţi de beton şi fiare, conform stirileprotv.ro.
Construit în anii 60, podul Morandi de pe Autostrada A10, care leagă nordul Italiei de riviera italiană şi de Franţa, este situat în zona industrială de la marginea oraşului Genova.
Foto: digi24.ro