Primaria s-a razgandit si asta e in avantajul oradenilor si al celor care vor dori sa viziteze Cetatea Oradea. Deși inițial se gândeau la intrarea în conservare a acestei fortărețe, edilii orașului și-au schimbat perspectiva .
Municipalitatea a decis ca marginile curţii interioare a Cetăţii să fie pavate cu piatră cubică, pe forma vechii catedrale să se realizeze un contur din piatră fasonată, iar cele două zone, în care s-au executat deja săpături, să fie acoperite cu sticlă.
Lucrarile ,estimate la 1,5 milioane de lei, se vor finaliza pana la inceputul lunii iunie.
In contextual dat ,aceast areal refacut al Cetatii Oradea va putea gazdui concerte, spectacole, dar şi alte evenimente culturale sustine seful Direcţiei Patrimoniu din Primăria Oradea, Lucian Popa.