În ultimele luni, conducerea Consiliului Județean Bihor și a Aeroportului Internațional Oradea au continuat demersurile pentru ca odată cu predarea-preluarea celui de-al doilea terminal, să poata porni într-o ofensivă regională de pe poziții stabile.
Tratative s-au purtat cu 3 companii din domeniul zborurilor internaționale, iar odată cu finalizarea unor detalii de ordin tehnic, urmează să fie anunțate curând cele 4 sau 5 destinații prin care Bihorul nu doar va rămâne conectat la Europa de Vest, ci va intra într-o nouă etapă a mobilității aeriene durabile.
„Viitoarele destinații au la bază trei piloni, dintre care se remarcă cifrele impresionante de călători pe care le-a avut Bihorul în ultimul an și jumătate… Un altul a fost și este necesitatea ca principiul mobilității cetățenilor să fie transpus bihorenilor prin destinații de top la un zbor distanță, care să aibă în vedere atât criteriul diasporei, cât și atragerea de turiști înspre județ, si nu în ultimul rând, infrastructura de care vom dispune din octombrie”, spune Adrian Simon, purtător de cuvânt la CJ.