Majorarea cuantumului impozitelor din acest an a atras în plus la bugatul local, de la contribuabilii orădeni, peste 28 de milioane de lei, comparativ cu aceeasi perioadadin 2017.
Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Municipiului Oradea, în intervalul 01 ianuarie – 31 august 2018 şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local un număr de 109.066 persoane fizice şi 10.256 persoane juridice. Cuantumul sumelor încasate aferente impozitelor şi taxelor locale este de 129.054.865 lei.
Anul trecut, în acelaşi interval de timp (01 ianuarie – 31 august 2017), şi-au achitat taxele şi impozitele locale un număr de 109.990 persoane fizice, respectiv 10.278 de persoane juridice, cuantumul încasărilor fiind în valoare de 100.742.508 lei.