9,5 de kilometri din Autostrada Transilvania, pe sectorul Gilău – Nădăşelu, judeţul Cluj, s-au deschis vineri circulaţiei, după ce oficialii CNAIR au făcut recepţia unui pod peste râul Someş, care face legătura cu sectorul Câmpia Turzii – Gilău.Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga speră ca în primavara anului viitor să fie anunţaţi câştigătorii lucrărilor pe tronsoanele rămase până la Suplacu de Barcău, în judeţul Bihor.
„Pe Autostrada Transilvania se merge mai departe pe Nădăşelu – Mihăieşti, unde documentaţia pentru licitaţia de proiectare şi construcţie va fi pusă pe SEAP în octombrie, de la Mihăieşti la Suplacu de Barcău în octombrie – noiembrie, iar de la Suplacu la Borş câştigătorii vor fi anunţaţi săptămâna viitoare. Sperăm ca în primăvară să avem câştigătorii de la Nădăşelu până la Suplacu , pe cele două tronsoane, fiind o investiţie de aproape un miliard de euro, foarte mare”, a spus Neaga pentru mediafax.r o.
Potrivit acestuia, vor fi inauguraţi în noiembrie alţi 13-14 kilometri din Autostrada Transilvania spre Târgu-Mureş. Narcis Neaga a precizat, că, în principiu, în anul Centenar, vor fi daţi în folosinţă 100 de kilometri de autostradă în România.
Foto: monitoruldecluj.ro