Mai sunt în desfășurare șantiere ANL, în Oradea dar și în judet

In prezenta directorului general al Agentiei Nationale pentru Locuinte, Andrei Țurcanu si a prefectului de Bihor, Ioan Mihaiu, joi,22 noiembrie, s-a predat protocolul privind preluarea apartamentelor ANL de pe Calea Aradului de catre Primaria Oradea. Investitia a costat 16,5 milioane de lei cu TVA inclus si s-a derulat pe durata a doi ani, sustine directorul general al Agentiei Nationale pentru Locuinte, Andrei Țurcanu.

În Bihor mai sunt în desfășurare șantiere: la Oradea 30 de unități locative pentru tineri, destinate închirierii specialiștilor din Sănătate, la Beiuș 36 iar la Sîntandrei, 20.

Locuințele ANL sunt repartizate tinerilor de către autorităţile publice locale, în funcție de ordinea stabilită prin listele de prioritate întocmite în baza prevederilor legale și în limita fondului locativ disponibil în acest scop, stabilesc și încasează chiria și pot vinde apartamentele numai la cererea chiriașilor care le ocupă, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Locuințele pentru tineri pot fi cumpărate după o perioadă de închiriere de minim un an.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds